Regele Charles al III-lea, primul mesaj transmis după diagnosticarea cu cancer

Regele Charles al III-lea, primul mesaj transmis după diagnosticarea cu cancer
Regele Charles al III-lea, primul mesaj transmis după diagnosticarea cu cancer
Regele Charles al III-lea a transmis primul său mesaj public după ce a fost diagnosticat cu cancer.
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la independența Grenadei, ţară din Caraibe care face parte din Commonwealth.
Cu această ocazie, Regele Charles al III-lea a transmis un mesaj referitor la evenimentul istoric. A fost primul mesaj transmis public de către monarh de când a fost diagnosticat cu cancer.
„Nu pot decât să-mi cer scuze că nu pot fi alături de voi în persoană pentru a sărbători acest eveniment istoric”, a declarat Regele Charles al III-lea.
Luni, monarhul a început tratamentul pentru cancer și și-a anulat toată agenda publică.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat luni Palatul Buckingham într-un comunicat.
O sursă regală a precizat că nu este vorba de cancer de prostată, așa cum unii ar putea să presupună "incorect" în urma diagnosticului său separat de prostată.
Regele Charles a fost externat dintr-un spital din Londra la 29 ianuarie 2024, după ce a urmat un tratament pentru o prostată mărită. Regele a petrecut trei nopți la London Clinic - un spital privat de lângă Regent's Park - și s-a spus anterior că "se simte bine" în urma procedurii pentru prostată.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











