Suspectați că dețin droguri! Doi tineri din Bistrița, anchetați de polițiști

În ultimele zile, polițiștii bistrițeni au depistat doi tineri, suspectați că ar deține substanțe psihotrope, respectiv droguri. Tinerii sunt acum cercetați de oamenii legii. 

 

Miercuri 21 august, spre miezul noții, polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au oprit pentru control pe un tânăr de 27 de ani, pe un bulevard din Bistrița.

Potrivit IPJ BIstrița-Năsăud, într-un rucsac pe care tânărul îl avea asupra lui, polițiștii au descoperit  un plic care conținea substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală care a fost înaintat structurii competente.

 

De asemenea, vineri 23 august, un bărbat de 30 de ani din Bistrița, în timp ce se afla în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiu, a fost depistat de polițiștii Biroului de Ordine Publică având asupra sa, în mână, un plic care conținea substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop, dar și o cutie în interiorul căreia se afla o rolă de foiță, a mai transmis sursa citată.

Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală care a fost înaintat structurii competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.