O bătrână din orașul Năsăud a rămas fără banii pe care îi avea într-un portofel pe care l-a lăsat neatentă la vedere, după ce a primit în casă două femei care cerșeau și le-a oferit de mâncare. Cerșetoarele au fost prinse la scurt timp și s-au ales cu dosar penal.

 

O femeie, în vârstă de 85 ani, din orașul Năsăud, a sesizat poliția, duminică, despre faptul că două femei necunoscute i-ar fi sustras din locuință suma de 525 lei.

Femeia de 85 ani a primit în casă două femei care au venit la cerșit însoțite de doi minori. Aceasta le-a oferit de mâncare, iar într-un moment de neatenție, femeile ar fi sustras suma de bani dintr-un portofel, care se afla pe pat„, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

La scurt timp după sesizare, polițiștii năsăudeni le-au identificat pe cele două cerșetoare, pe raza orașului, acestea fiind două femei, de 36 ani, respectiv 27 ani, ambele din Năsăud. Totodată, suma de bani reclamată ca fiind sustrasă a fost recuperată și predată persoanei păgubite.

Potrivit sursei citate, în continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, în vederea documentării întregii activități infracționale.