Taximetriștii din Bistrița vor majorarea tarifelor! Costurile de operare au crescut

Primăria Bistrița intenționează să majoreze tarifele pentru transportul de persoane în regim de taxi cu 75%, după ce a primit o solicitare în acest sens de la Camera Naţională a Taximetriştilor din România – Filiala judeţeană Bistriţa-Năsăud.

 

În municipiul Bistriţa, tariful de distanţă maximal pentru transportul de persoane în regim de taxi a fost stabilit iniţial printr-o hotărârea de consiliu local adoptată în 2008, la 1,6 lei/km ziua, şi 1,80 lei/km noaptea, inclusiv TVA, fiind ulterior modificat printr-o altă hotărâre, adoptată în 2010, la 2,00 lei/km, inclusiv TVA.

Acum, taximetriștii din Bistrița funcționează cu un tarif relativ-mic, în medie 1,9 lei/km, însă volumul de muncă este mai mare față de orașele mari! De-aici rezultă un profit oarecum similar, dar și uzura mașinilor !

Prin proiectul de hotărâre transmis spre analiză se propune Consiliului Local al municipiului Bistriţa să aprobe ajustarea tarifului de distanţă maximal pentru transportul de persoane în regim de taxi în municipiul Bistriţa de la 2 lei/km, inclusiv TVA, cât este în prezent, la 3,50 lei km, inclusiv TVA.

Cererea taximetriștilor bistrițeni este motivată de creşterea costurilor de operare pentru cursele efectuate, ca urmare a creşterii cheltuielilor care compun aceste costuri, fiind însoţită şi de o anexă care cuprinde tarifele practicate în judeţele învecinate, un extras de pe site-ul Institutului Naţional de Statistică în care se precizează indicele lunar al preţurilor de consum şi o fişă de fundamentare a noului tarif maximal propus, care include toate elementele ce compun tariful, pe structura stabilită prin Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 243/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi, precum şi un Memoriu tehnico-economic privind fundamentarea tarifelor de distanţă conform Legii nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.