Un accident rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerată în autoturismul avariat s-a produs marți dimineața, în jurul orei 09:00, pe raza localității Mijlocenii Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud.

Din primele informații transmise deInspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autovehicule și 3 persoane, dintre care una a rămas blocată în autoturism.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție, printre care un echipaj de descarcerare și două SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă.

”Victima încarcerată a fost extrasă și predată echipajului medical pentru stabilizare. În total, două victime rezultate în urma accidentului au fost transportate la spital de echipajele TIM și EPA SMURD”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

La locul accidentului, polițiștii Serviciului Rutier au început cercetările, urmând să stabilească circimstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

UPDATE 10:50

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs după ce un bărbat de 34 de ani, din Mijlocenii Bârgăului, care conducea o autoutilitară pe direcția de mers Vatra Dornei-Bistrița, a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani, din Prundu Bârgăului, care circula în fața sa, pe aceeași direcție de mers și care ar fi oprit pentru efectuarea unui viraj spre stânga.

În urma accidentului, conducatorul auto de 48 de ani și un pasager de 19 ani au fost răniți.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.