Un grav accident de circulație s-a produs miercuri după-amiaza, pe DN 17, pe raza localității Reteag din județul Bistrița-Năsăud. Patru persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre două autoturisme. 

Din primele verificări și măsurători efectuate de polițiști la fața locului, ”a rezultat faptul că, pe DN17, pe direcția de mers Dej-Reteag, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Reteag, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Cluj și care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, cei doi șoferi și doi pasageri (ambii din autoturismul de Bistrița-Năsăud) au fost răniți. La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje medicale, printre care două echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj de descarcerare, o autospecială a pompierilor și echipaje din cadrul Serviciilor de Ambulanță ale județelor Cluj și Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 4 victime dintre care două inconștiente. Una dintre persoane a rămas încarcerată într-unul dintre autoturismele avariate, fiind extrasă cu ajutorul unui echipaj de descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, trei dintre victime (o persoană inconștientă și două conștiente) sunt transportate la UPU Cluj-Napoca, în vreme ce o victimă conștientă a fost transportată la UPU Bistrita.

Șoferul din Reteag a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în vreme ce șoferul din autoturism înmatriculat în județul Cluj nu a putut fi testat.

În continuare, la fața locului se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

FOTO: IPJ B-N

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.