Amenzi piperate, primite de o firmă din Bistrița-Năsăud pentru tăieri ilegale de arbori

foto: ARHIVĂ

O firmă din Bistrița-Năsăud a fost amendată usturător de polițiștii și inspectorii Gărzii Forestiere, după ce câțiva angajați ai acesteia au fost prinși tăind ilegal arbori dintr-o pădure aparținând Primăriei Sîngeorz-Băi . Totodată, firmei i-a fost confiscat material lemnos, pe care l-a expediat ilegal în cursul lunii august.

 

Polițiștii din cadrul Biroului pentru combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere județene au efectuat controale, în perioada 21-22 august a.c., în exploatația forestieră situată în fondul forestier al orașului Sîngeorz-Băi.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, cu această ocazie, polițiștii au surprins în flagrant pe angajații unei societăți comerciale cu sediul în Sîngeorz-Băi, în timp ce tăiau, fără drept, 6 arbori. De asemenea, oamenii legii au constatat că societatea în cauză ar fi executat un drum de tractor neautorizat în fondul forestier, nerespectând astfel traseul stabilit și aprobat de ocolul silvic la momentul punerii în valoare a masei lemnoase.

Polițiștii au extins verificările la depozitul societății, situat în Sîngeorz-Băi, ocazie cu care au constatat că, în cursul lunii august 2018, ar fi expediat material lemnos, în valoare de 2.422,41 lei, fără a avea proveniență legală„, mai precizează sursa citată.

Societatea comercială în cauză a primit amenzi în valoare totală de 17.000 lei, în cauză dispunându-se și confiscarea valorică a materialului lemnos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.