Au ignorat complet normele rutiere! Trei bistrițeni, cercetați de polițiști

Trei bistrițeni, dintre care unul este minor, sunt cercetați de polițiști pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier. Concret, aceștia au condus fie sub influența alcoolului, fie fără permis de conducere, fie un autoturism radiat din circulație și cu numere false.

 

Astfel, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit, luni 22 iulie, în trafic pentru control, pe un bărbat de 34 ani din Mititei, care conducea un autoturism înmatriculat în Franța. Acesta circula pe DN 17D, prin localitatea Salva.

După ce au efectuat verificări, polițiștii au descoperit că autoturismul era de fapt radiat din circulație și avea aplicate plăcuțe de înmatriculare care aparțin altui autoturism.

Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. În continuare se efectuează cercetări de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.

 

În aceeași zi, tot pe DN17D, pe raza localității Șanț, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism cu numere de Germania, condus de un bărbat de 35 de ani, din Lunca Ilvei.

Fiind efectuate verificări, a rezultat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, el a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de aproape 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor cu privire la autoturism, polițiștii au constatat faptul că figurează ca fiind radiat din Italia, iar plăcuțele aplicate aparțin unui autoturism radiat din Germania.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.

 

În noaptea de luni spre marți, după miezul nopții, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe un tânăr de 16 ani din Dumitra, care conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița.

Întrucât nu deține permis de conducere, polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.