Comisia de anchetă a CJ Bistrița-Năsăud în cazul minorelor însărcinate din centrele de plasament din Beclean și Teaca: Au făcut sex în afara instituției și în mod consimițit

Concluzia comisiei de anchetă a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care a verificat starea de fapt cu privire la cele două minore însărcinate din Centrele de plasament din Beclean și Teaca, este una surprinzătoare și care ridică multe semne de întrebare. De fapt, comisia respectivă pare că se spală pe mâini și arată că cele două minore au făcut sex consimțit în afara instituției. 

 

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a constituit o comisie de anchetă care să verifice împrejurările în care două minore în vârstă de 15 – 16 ani, internate în Centrele de plasament din Beclean și Teaca din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bistrița-Năsăud, au rămas însărcinate.

Concluziile comisiei par menite să îngroape scandalul și duc la ideea că întotdeauna „mortul este de vină”, adică cele două fete care provin „din familii dezorganizate, cu relații familiale disfuncționale” au consimțit liber să facă sex în afara instituției. Evident, nu se precizează dacă cineva personalul din cadrul celor două centre de plasament a fost sancționat, ci doar că s-au făcut recomandări pentru îmbunătățirea activității angajaților.

Iată care sunt constatările comisiei de anchetă a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud:

– Evenimentele au avut loc în afara instituției și în mod consimițit;

   – Ambele minore provin din familii dezorganizate, cu relații familiale disfuncționale;

   – Din momentul confirmării sarcinii până în prezent, tinerele au beneficiat de suport psihologic și de monitorizare periodică a stării de sănătate;

   – S-au inițiat demersuri pentru reevaluarea situației minorelor cu scopul evaluării posibilității de reintegrare în familia biologică sau plasamentul în familia extinsă;

   – Centrul Maternal din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Bistrița le va oferi servicii suport în cazul în care acestea nu pot fi reintegrate în familia naturală sau extinsă;

   – S-au formulat recomandări de îmbunătățire a activității personalului din instituțiile de ocrotire în vederea realizării la un nivel de calitate corespunzător a atribuțiilor de serviciu;

   – Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud va monitoriza evoluția situației minorelor, precum și a tuturor copiilor instituționalizați, având obligația de a respecta recomandările Comisiei, iar în caz de abateri se vor aplica sancțiunile legale„, a precizat într-un comunicat Vasile Puica, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și președintele comisiei de anchetă.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni a ieșit la iveală faptul că, două minore, una de 15 ani din Centrul de plasament Beclean și alta de 16 ani dintr-o casă de tip familial din Teaca au rămas însărcinate, una în 2018 și alta în 2019.

Acest scandal a apărut la scurt timp după ce Andreeas Novacovici, președintele Asociației Tinerilor Instituționalizați, a scos la iveală faptul că în Centrul de plasament de la Beclean trei tineri ar fi fost abuzați. Este vorba despre o fată care ar fi fost abuzată administrativ, o alta care ar fi fost implicată în acțiuni de proxenetism și un băiat care s-ar automutila, acesta având răni profunde pe antebraț. La acea vreme, Andreeas Novacovici a sesizat DGASPC Bistrița-Năsăud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Avocatul Poporului – Avocatul Copilului.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.