Cristina Iurișniți: Depolitizarea funcțiilor de conducere din școli și inspectorate școlare, respinsă în Senat

Deputatul USR Cristina Iurișniți spune că o inițiativă legislativă ce îi aparține, prin care propunea depolitizarea funcțiilor de conducere de la nivelul școlilor și a inspectoratelor școlare, a fost respinsă, săptămâna trecută, în Senatul României.

 

Senatul a respins definitiv inițiativa legislativă prin care propuneam depolitizarea funcțiilor de conducere de la nivelul școlilor și a inspectoratelor școlare. Depusă în noiembrie 2017, inițiativa își propunea să introducă o incompatibilitate în Legea Educației, în sensul imposibilității deținerii unor funcții de conducere într-un partid politic de către directorii de unități de învățământ sau de către inspectorii școlari„, precizeză Cristina Iurișniți.

Deputatul bistrițean arată că, timp de aproape 30 de ani, s-a încercat crearea unui sistem educațional profund politizat, clientelar, în care autonomia decizională și financiară au depins de decizia de la centru.

Mai mult decât atât, prin numirea politică în funcțiile de conducere de la nivelul unităților școlare și a inspectoratelor, calitatea managementului s-a redus considerabil, iar meritocrația și performanța au fost înlocuite cu servilismul și impostura„, adaugă Iurișniți.

Potrivit Cristinei Iurișniți, solicitările constante ale asociațiilor de elevi, părinți și profesori, de  depolitizare a școlilor au rămas fără ecou în rândul politicienilor.

Elevii, profesorii și părinții, prin asociațiile reprezentative, au cerut în mod constant depolitizarea unităților școlare, creșterea gradului de autonomie și responsabilizarea școlilor, însă, prin votul de săptămâna trecută al majorității PSD-ALDE din Senat observăm din nou cum agenda politică nu interferează deloc cu interesele și nevoile cetățenilor. Nici deputații, dar nici senatorii din actuala majoritate parlamentară nu au vrut să înțeleagă faptul că există o presiune uriașă din partea puterii politice asupra școlilor, resimțită atât de cadrele didactice, cât și de elevi și părinți„, spune deputatul USR de Bistrița-Năsăud.

Nu putem vorbi despre reforma educației, despre un leadership competent și meritocrat în învățământ, atâta timp cât vom continua să tolerăm clientelismul și lipsa de viziune a unor conducători de instituții aflați acolo nu pentru a conferi plus valoare actului educațional, ci pentru a răspunde cu celeritate la ordinele de partid.   

Voi relua această inițiativă legislativă și în noua sesiune parlamentară și, alături de reprezentanții societății civile, voi continua demersurile legislative pentru depolitizarea funcțiilor de conducere, îndrumare și control de la nivelul unităților de învățământ și al inspectoratelor școlare„, conchide Cristina Iurișniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.