Cristina Iurișniți: România, pe primul loc în UE la numărul de morți în accidente rutiere! Lipsa autostrăzilor din România e rezultatul hoției celor care au guvernat

Cristina Iurișniți, deputat USR de Bistrița-Năsăud, spune că România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de morți în accidente rutiere și asta din cauza lipsei de autostrăzi.

 

Este o legătură directă între numărul de kilometri de autostradă și numărul victimelor, arată Comisia Europeană într-un raport.

În România avem 805 kilometri de autostradă în timp ce 31.084 kilometri de drumuri naționale, județene și comunale sunt pietruite sau de pământ. În comparație, Spania are 16.500 km de autostrăzi, Germania 13.000 km iar Franța 12.000 de kilometri„, susține Cristina Iurișniți.

Aceasta aduce critici dure tuturor guvernelor care s-au perindat la conducerea României din 1990 încoace, în condițiile în care nu au fost în stare să acceseze bani europeni disponibili special pentru asta.

Lipsa autostrăzilor din România e rezultatul hoției celor care au guvernat din ’89 până în prezent. Tot hoția și corupția au făcut ca domeniul transporturilor să fie o batjocură constantă la adresa noastră deoarece de-a lungul anilor am văzut bucăți de autostrăzi nou inaugurate care s-au surpat, cum e Sibiu-Orăștie, sau autostrăzi care au fost supraevaluate din cauza corupției generalizate din transporturi.

În ultimii 30 de ani, guvernele României nu au fost în stare să construiască o singură autostradă care să unească provinciile istorice, deși avea bani europeni disponibili special pentru asta, tot ce trebuia să facă era să îi ceară. Guvernele României însă au preferat să ignore banii oferiți gratis pentru că nu-i pot fura, ci trebuie să dea socoteală pentru fiecare leu cheltuit.

Fără hoție facem autostrăzi, iar România se dezvoltă economic„, susține Cristina Iurișniți. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.