FOTO: Femeie în comă, după ce a fost lovită de o mașină în Telciu

Accident rutier grav, luni după-amiază, în localitatea Telciu! O femeie care circula pe o bicicletă a fost lovită de o mașină, după ce a încercat să efectueze un viraj la dreapta fără să se asigure. Echipajele medicale au solicitat intervenția elicopterului SMURD de la baza aeronautică Târgu Mureș.

 

Echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă au intervenit, luni după-amiază, în localitatea Telciu la un accident rutier, unde o femeie a fost accidentată de o mașină. După impact, victima a rămas inconștientă. 

La locul evenimentului, a fost direcționat elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș.

„Victima a fost stabilizată de echipajele terestre SMURD și a fost pregătită pentru a fi transportată pe calea aerului la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș. Era în comă profundă, în stare grava, prezenta multiple leziuni și traumatisme”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii de la Rutieră, împreună cu criminalist au efectuat verificări și măsurători la fața locului, pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

„Conform primelor date, în localitatea Telciu, pe Drumul Comunal 1, pe direcția de mers spre Telcișor, o femeie în vârstă de 55 de ani din localitate, care se deplasa pe bicicletă pe partea stângă a sensului de mers, respectiv pe contrasens, ar fi efectuat un viraj spre dreapta fără să se asigure corespunzător, moment în care a fost acroșată și accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din Telciu”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.