Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud: În primul eșalon din PSD toți sunt o apă şi-un pământ! Modul în care se poziționeaza Radu Moldovan nu cred cā mai mirā pe nimeni

Declarațiile președintelui PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, legate de problemele pe care le au acum social-ldemocrații la nivel național, l-au determinat pe Ioan Turc – liderul liberalilor din Bistrița-Năsăud, să reacționeze critic, pe pagina sa de Facebook, la adresa acestuia. Tototdată, Turc face o analiză succintă a situației actuale din PSD.

 

Potrivit președintelui PNL Bistrița-Năsăud, circul interminabil din PSD dā impresia cā se nuanțează.

Acuma ar fi, cică, două tabere: una mare și rea condusă de Liviu Dragnea și una mai mică dar bună condusă de Gabriela Firea. Realitatea, tristă pentru România, este cā la primul eșalon din PSD toți sunt o apă şi-un pământ. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, Dragnea ar fi fost de mult istorie„, a scris Turc pe Facebook.

Acesta mai arată că, bătălia dintre liderii PSD nu are nimic etic, iar partidul însuși a devenit o piatră de moară pentru oricare dintre membri acestuia care ar dori să acceadă la conducere. Un exemplu clar este Gabriela Firea, care acum este în conflict deschis cu Liviu Dragnea.

Bătălia se dā astăzi între personaje la fel de toxice, indiferent de partea cui se poziționeazā. Gabriela Firea, pânā mai ieri o rasfāțatā a gāştii, a înțeles cā dupā Grindeanu si Tudose, la a cāror execuție a participat, i-a venit rândul. Dar problema ei nu este doar Dragnea, care o invitā tandru spre ghilotina alegerilor interne, ci însuși PSD, devenit o piatrā de moara pentru orice candidat. Conflictul nu are nimic etic, nimic național”, a opinat Ioan Turc.

Președintele social-democraților din Bistrița-Năsăud nu a scăpat nici el de criticile liberalului bistrițean, în condițiile în care, într-o conferință de presă, Radu Moldovan a arătat că ia partea lui Liviu Dragnea. Potrivit lui Turc, nu pentru mult timp însă.

Modul în care se poziționeaza Radu Moldovan nu cred cā mai mirā pe nimeni. Va sta lipit de Dragnea până când se va crea masa criticā. Și aceasta indiferent de costurile pe care le plātesc românii , inclusiv votanții de bună credință ai PSD. Mai are cineva indoieli cā programul de guvernare al penalilor Vâlcov și Dragnea este o uriașă înşelātorie?„, a conchis președintele PNL Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.