Ioan Turc: Se solicită munţi de hârtii pentru orice proiect, mic sau mare! Licitațiile au înghețat în plină vară

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, cere de urgență simplificarea procedurilor pentru accesarea banilor europeni, dar și suplimentarea numărului de angajați din AFIR. 

 

Potrivit liderului PNL Bstrița-Năsăud timpul scurs între depunerea cererilor de finanțare și semnarea deciziilor de finanțare este foarte lung.

De ce obţinem atât de greu banii europeni? Timpul dintre depunerea cererilor de finanţare şi până la semnarea contractelor de finanţare este foarte lung, nepermis de lung, atât pentru instituţii cât şi pentru firme. Se solicită munţi de hârtii pentru orice proiect, mic sau mare”, a declarat Turc.

În acest sens, preşedintele PNL Bistrița-Năsăud a dat ca exemple situațiile în care se află câțiva femieri bistrițeni, care au depus cererile de finanțare în august 2018, iar deciziile de finanțare au fost semnate abia în luna mai acest an, după 10 luni.

Motivul: sunt 4 oameni la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care  gestionează circa 500 de proiecte. Ce înseamnă gestionează? Studiază munții de hârtii pe care îi au în față, o pretenție a statului român, fiindcă nu sunt condiționalități impuse de Bruxelles, au de făcut vizita în teren. Nu e suficient că dosarul conține o sumedenie de documente semnate de, că e medicul veterinar, că e primărie, o serie de instituții, trebuie ca cineva să meragă și să vadă cu proprii ochi dacă e așa sau nu. Pe urmă se întocmește un alt dosar, care se trimite la CNFIR, la Satu Mare, unde dosarul mai zace câteva luni. Deci este o situație inaccpetabilă. Pentru autoritățile publice este aceeași situație. După semnarea cererii de finanțare, ordinul de începere a lucrărilor nu poate fi dat decât după avizarea proiectului tehnic de către AFIR. O sumedenie de primării au proiecte în așteptare de anul trecut. Suntem la jumătatea anului și încă nu au primit avizul. .Multe sunt şi situaţiile când la licitaţie nu se prezintă nimeni„, a subliniat Ioan Turc.

În opinia lui Tliderului liberal bistrițean, neprezentarea agenților economici la astfel de licitații organizate de autoritățile publice este cauzată de faptul că documentațiile sunt întocmite înainte cu câțiva ani, lucrurile curg foarte greoi, iar prețurile au crescut.

A venit și Guvernul cu indexarea salariului minim în construcții și licitațiile au înghețat în plină vară„, a adăugat Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.