La Colibița nu e bombă ecologică, dar controalele efectuate de autorități s-au lăsat cu amenzi în valoare de 350.000 lei! Jumătate au fost încasate de un singur agent economic

Chiar dacă lacul Colibița nu a devenit o bombă ecologică, autoritățile care au efectuat la începutul lunii martie controale, au găsit nereguli. Nereguli care au fost sancționate drastic. Apele Române au aplicat amenzi în valoare totală de 180.000 lei, în timp ce amenzile date de Garda de Mediu Bistrița-Năsăud s-au cifrat la 160.000 lei, iar Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud 10.000 lei. Un operator economic din domeniul turismului care activează în Colibița a primit amenzi de la toate cele trei instituții amintite.

 

 

După ce la începutul acestei luni, jurnaliștii au adus în atenția publică țevile prin care proprietarii de pensiuni de la Colibița ar deversa dejecții în apa lacului, Instituția Prefectului a demarat o serie de controale în zonă, împreună cu reprezentanți ai Corpului de Control al Prefectului, Direcției de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu, Agenției de Protecție a Mediului și Primăriei comunei Bistrița Bârgăului.

Verificările s-au lăsat în final cu amenzi, conform rezultatelor făcute publice miercuri, într-o conferință de presă. Potrivit prefectului Ovidiu Frenț, au fost verificate imobilele din zona prezentată cu posibile deversări de apă menajeră în lac. La nivelul staţiunii Colibiţa, există 276 case de vacanţă şi 109 imobile cu populaţie stabilă în satul Miţa. Cu toate acestea anul trecut, regia de apă a județului Bistrița-Năsăud, Aquabis, avea doar 33 de contracte de vidanjare, proprietarii de cabane invocând faptul că nu folosesc în mod curent acele locaţii.

În timpul controalelor s-au făcut verificări la 7 dintre aceste imobile situate în perimetrul în care presa națională a semnalat problemele. În patru astfel de cazuri, nu exista activitate, însă și acestea vor fi controlate, promite prefectul Ovidiu Frenț.

Ani de zile, acest subiect al devesării dejecțiilor în lacul Colibița a fost în atenția presei locale, și chiar au fost efectuate controale însă din cauza nivelului ridicat al apei nu s-a putut depista vreo neregulă. După golirea lacului, realitatea a ieșit la iveală, astfel că au curs amenzile, în valoare totală de 350.000 lei. Jumătate dintre acestea au fost „încasate” de un singur operator economic, care deține în zonă una dintre cele mai renumite pensiuni. Acesta a fost amendat de Garda de Mediu cu 100.000 lei, alți 40.000 lei au venit din partea Apelor Române, iar 10.000 este amenda primită de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. Amendată cu 80.000 lei, de către Apele Române, a fost și o altă societate comercială, cea care a montat țevile de dren de la care a izbucnit scandalul.

În data de 07.03.2019 a fost identificată o conductă îngropată prin care o societate comercială evacua prin pompare ape uzate menajare din bazinul vidanjabil. Conducta a fost dezafectată de către inspectorii aflați la fața locului și fapta constatată a fost sancționată contravențional, conform Legii Apelor 107/1996, cu o amendă în valoare de 40.000 lei.

La circa 100 de metri în amonte de societatea sancționată s-a identificat o altă conductă, dar prin care nu se evacua apă la data controlului, inspectorii procedând la blindarea acesteia. Totodată, au mai fost inspectate 13 obiective aparținând operatorilor economici care, la data controlului, nu desfășurau activități, nefiind posibilă identificarea de evacuări de ape uzate în lacul de acumulare Colibița.

Conductele la care s-a făcut referire într-un reportaj difuzat de un post TV au fost identificate, dar pe acestea nu existau scurgeri de apă; în urma verificării la fața locului s-a constatat că acestea sunt conducte de drenaj realizate pentru consolidarea malului, iar operatorul economic care își desfășoară activitatea în zonă are act de reglementare în acest sens.

 În data de 08.03.2019 o altă societate comercială a fost sancționată contravențional cu 80.000 de lei, pentru instalarea unei conducte fără act de reglementare; de asemenea, s-a dispus dezafectarea, în maximum 48 de ore, a conductei amplasate în cuveta lacului fără avizul de gospodărire a apelor și prezentarea dovezii de îndeplinire a măsurii la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița Năsăud.

Tot în  data de 08.03.2019, verificându-se la pas malurile acumulării, au fost identificate 4 conducte prin care la data controlului nu se evacua apă; în urma verificării, s-a constatat că acestea aparțin unor case de vacanță care la dată inspecției nu erau locuite. Conductele au fost blindate de inspectori.

În cadrul acțiunii de verificare a malurilor acumulării Colibița nu au fost identificate garduri pe zona de protecție a acesteia, operatorii economici inspectați fiind atentionați să mențină permanent limita impusă. Totodată, s-a realizat o filmare aeriană cu drona care confimă faptul că la data verificării nu existau și alte conducte prin care să se evacueze ape uzate„, arată reprezentanții Apelor Române.

Conform sursei citate, în perioada 2016 – 2018, SGA Bistrița-Năsăud a încheiat 71 de procese verbale de control și au aplicat 6 amenzi contravenționale în valoare de 180.000 lei, la trei operatori economici și la trei persoane fizice.

Prima societate nu respecta condiţia referitoare la gestionarea apelor uzate, menajere, iar pentru acest fapt a fost sancţionat cu 100.000 lei. A doua societate, cea care apare şi în filmare cu conductele de dren, nu deţinea act de reglementare pentru lucrările executate acolo şi a fost sancţionată cu 60.000 lei. Am spus public că atunci când se va realiza proiectul de punere în siguranţă a Acumulării Colibiţa, vom depista şi conductele mascate. Noi am mai făcut controale acolo, am aplicat şi sancţiuni în cuantum de 65.000 lei, dar contravenientul se foloseşte de diverse tertipuri pentru a masca acele conducte, pentru a masca forma de proprietate. Din motive financiare. Dar cum îi descoperim, nu avem nicio emoție să îi sancționăm„, a explicat Gabriel Petraș, șeful Gărzii de Mediu Bistrița.

Dr. Anca Andriţoiu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, a anunţat că au fost recoltate probe de laborator care au fost prelucrate la Aquabis, care este acreditat conform legislaţiei.

Am găsit trei probe neconforme, cu nivel mare de amoniu şi de materii în suspensie, ceea ce contravine legislaţiei şi am amendat, cu cea mai mare valoare pe care o avem noi, dar mică în comparaţie cu colegii noştri, 10.000 lei pentru că nu au aplicat normele igienico-sanitare în ceea ce priveşte gestionarea apelor uzate şi a deşeurilor. Aceste controale trebuie să continuie şi pe partea cealaltă a lacului, trebuie să vedem care e situaţia şi să luăm şi alte măsuri de sancţionare„, a declarat Anca Andriţoiu.

Prefectul Ovidiu Frenț a ținut să precizeze că aceste controale au fost efectuate doar în perimetrul în care au fost semnalate problemele, însă ele vor continua pentru a fi verificată toată zona lacului Colibița.

Situația generală nu este una dezastruoasă, nu este un pericol asupra sănătății publice calitatea apei de la Colibița, nici asupra speciilor de animale și plante care definesc biodiversitatea din această zonă, care este un sit Natura 2000, dar există acești câțiva iresponsabili pe care trebuie să îi sancționăm de fiecare dată când vor mai încălca aceste norme sanitare (…) Concluzia este că nu e un dezastru, pot să vină turiștii liniștiți la Colibița. Oamenii care sunt în aval pot să stea liniștiți că nu e vorba despre nicio bombă ecologică acolo, dar că am prins câțiva nesimțiți și în continuare vom face controale„, a mai subliniat Ovidiu Frenț.

În anul 2017, prin intermediul unei hotărâri de guvern, Colibița a fost atestată drept stațiune turistică de interes local.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.