Începând de astăzi, până pe 8 decembrie, bistrițenii au parte de surprize la Casa Argintarului din municipiul Bistrița. Este vorba despre tradiționala expoziție de iarnă LEGO(R), care de această dată pune accent pe ideea respectării naturii.

 

Tradiționala expoziție de iarnă a Asociației Brickenburg de la Bistrița, organizată în colaborare cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, își așteaptă vizitatorii începând de miercuri, 04 decembrie până duminica 08 decembrie, la Casa Argintarului din strada Dornei nr. 5.

La fel ca în fiecare an, vizitatorii vor putea testa posibilităţile de combinare a elementelor LEGO® iar vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la atelierele și concursurile de îndemânare, creativitate şi viteză care se vor desfăşura pe parcursul evenimentului.

Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă și aduce în atenția publicului impresionante construcții originale realizate din elemente LEGO(R) de membri ai Asociației Brickenburg. La această ediție, constructorii Brickenburg de toate vârstele au pus accentul pe ideea respectării naturii, majoritatea lucrărilor expuse abordând această temă în diverse stiluri de construcție și sub diverse aspecte ale vieții reale„, transmit organizatorii.

Asociatia Brickenburg, cu sediul în Cluj-Napoca, este una din cele mai importante organizații de fani ai sistemului LEGO(R), fiind oficial recunoscută la nivel mondial prin creațiile de înaltă clasă realizate de membrii săi prezentate în țară și în străinătate, precum și prin evenimentele pe care le pune în practică.