Peste 130 de liceeni din întreaga țară, la primul concurs de robotică organizat la Bistrița! În ce perioadă are loc competiția

Începând de vineri și până duminică, va avea loc primul concurs de robotică organizat în Bistrița, în cadrul căruia se vor întrece 23 de echipe din care fac parte peste 130 de liceeni din toată țara. 

 

Începând cu data de 6 decembrie, Bistrița va avea parte de primul său concurs de robotică. Preț de două zile, 23 de echipe și peste 130 de liceeni din toată țara se vor întâlni în sala de sport a Colegiului Național Liviu Rebreanu pentru a da startul noului sezon de robotică.

Concursul de robotică este organizat de echipa Colegiului Național Liviu Rebreanu – Bolts and Gears, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița Năsăud și Primăria Municipiului Bistrița.

La eveniment vor fi și diferite workshop-uri pentru participanți.

Acest tip de eveniment este un concurs demonstrativ, bazat pe reguli stabilite de asociația americană FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), în cadrul căreia echipele se pot antrena pentru etapele regionale și națională. În fiecare an, tema și regulile concursului sunt schimbate. De exemplu, sezonul trecut echipele participante au trebuit să construiască un prototip al unui „Rover” de pe Marte. Acesta recunoștea diferite tipuri de minerale, le colecta și le încărca intr-o „rachetă” pentru a fi aduse pe Pământ. Anul acesta robotul trebuie să imite un motostivuitor având sarcina de a muta „cărămizi” dintr-o parte în alta a terenului, iar apoi de a le așeza una peste cealaltă, astfel formând un turn„, precizează organizatorii.

Pe plan internațional, competiția FIRST Tech Challenge este gestionată de asociația FIRST încă din anul 1989. Pe plan național, organizația Nație Prin Educație se ocupă de toată organizarea mișcării de robotică și a concursului. În România sunt înregistrate peste 190 de echipe de robotică, implicând peste 3.000 de elevi.

Echipele participante la concursul demo de la Bistrița vor fi: Robopapiu – Târgu Mureș, Phoenix – Cluj Napoca, Cyberpunk – Turda, PrimeTech – Cluj Napoca, Esentza Revolution – Beclean, Rutherbots – Cluj Napoca, Filatronics – Suceava, Esentza Robotics – Beclean, Robocorns – Baia Mare, Startech – Satu Mare, RobotY HD – Hunedoara, Clever Core – Baia Mare, InfotronX – Bistrița, SgBots – Sangheorz Băi, SnakeTech – Piatra Neamț, Harambe Cartel – Arad, North-East Dynamics – Dorohoi, Wafy – Petrila, Xeo – Alba Iulia, CyberSouls – Năsăud, Bolts and Gears – Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.