Șofer căutat de polițiști! A accidentat o femeie, în Bistrița, și a fugit de la locul faptei

Polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru identificarea unui șofer care, miercuri 19 august, a lovit cu autoturismul pe care îl conducea o femeie, iar apoi a fugit de la locul accidentului, abandonând autovehiculul. Oamenii legii fac apel la cetățeni pentru identificarea făptașului.

 

Accidentul s-a produs pe raza municipiului Bistrița.

La data de 19 august, polițiștii Biroului Rutier au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier, în municipiul Bistrița. La fața locului, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că o femeie de 44 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie din municipiul Bistrița, ar fi oprit autoturismul pe partea dreaptă a părții carosabile. În momentul în care a deschis portiera și a pășit pe partea carosabilă, femeia a fost surprinsă și accidentată de un alt autoturism, al cărui conducător auto a plecat de la fața locului, abandonându-l. Conform informațiilor furnizate, este vorba despre un bărbat de aproximativ 1,80 m înălțime, brunet, îmbrăcat cu un tricou de culoare albă și pantaloni de culoare închisă”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier continuă investigațiile în cadrul unui dosar penal întocmit vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre autoturismul din imagine sau date care să ajute la identificarea bărbatului, sunt rugate să se adreseze Poliției Municipiului Bistrița sau să apeleze numărul de telefon 0263203012.

ImagineImagine

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.