Rareș Bogdan a vorbit cu Laura Codruța Kovesi despre o posibilă candidatură la prezidențiale: "Ar fi un candidat de forță"

Rareș Bogdan a vorbit cu Laura Codruța Kovesi despre o posibilă candidatură la prezidențiale: "Ar fi un candidat de forță"
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a afirmat că, într-o discuţie cu Laura Codruţa Kovesi, aceasta i-a transmis că nu va candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor. ”Dar dacă ar candida, ar fi un candidat de forţă, dar nu cred că va candida”, a adăugat Rareş Bogdan. Ulterior, el a declarat, referitor la o eventuală candidatură a lui Mircea Geoană, că nu ştie ce va face acesta.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a afirmat că, într-o discuţie cu Laura Codruţa Kovesi, aceasta i-a transmis că nu va candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor. ”Dar dacă ar candida, ar fi un candidat de forţă, dar nu cred că va candida”, a adăugat Rareş Bogdan. Ulterior, el a declarat, referitor la o eventuală candidatură a lui Mircea Geoană, că nu ştie ce va face acesta.
Întrebat, sâmbătă, la o televiziune de știri, dacă Laura Codruţa Kovesi va candida la alegerile prezidenţiale din România, Rareş Bogdan a precizat că a avut o discuţie cu ea pe acest subiect.
”Trebuie să o întrebaţi. La Comisia pentru aprobarea bugetului EPPO, unde sunt membru al comisiei, am întrebat-o după (…) şi cred că dânsa mi-a deschis subiectul. Nici măcar n-am apucat să o întreb eu, că mi-a zis: domnul Bogdan, vă rog, spuneţi-le colegilor dumneavoastră şi celor cu care vă întâlniţi, leadership-ul coaliţiei, domnule, nu candidez. Astea sunt declaraţiile dânsei spuse direct la Bruxelles acum vreo lună”, a explicat Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL este întrebat despre o candidatură a lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, însă el continuă să se refere la Laura Codruţa Kovesi.
”Dar dacă ar candida, ar fi un candidat de forţă, dar nu cred că va candida”, a continuat Rareş Bogdan, răspunzând afirmativ atunci când este întrebat dacă se referă la Kovesi.
”Dar dacă ar candida ar fi un candidat de forţă datorită mesajului anticorupţie care a urcat din nou în top trei în România”, a adăugat Rareş Bogdan.
Ulterior, el este întrebat din nou despre Mircea Geoană.
”Domnul Geoană, nu ştiu, m-am întâlnit, am fost la domnia sa la birou (…) şi am avut discuţia asta, mi-a arătat şi un sondaj de opinie, nu ştiu ce va face domnia sa. L-am văzut că merge cu bicicleta. Marcel Ciolacu merge cu metroul. Domnia sa am văzut că merge cu bicicleta, astea sunt gesturi electorale. Merge cu bicicleta la baza NATO de pe la Câmpia Turzii sau nu ştiu de unde. Sigur, e frumos, şi eu mă duc cu bicicleta, dar nu cred că-i… acuma chiar preşedinte şi şef, adjunctul şefului NATO să meargă cu bicicleta? Mi s-a părut cumva forţat acest gest al domnului Geoană, care nu…. e un om cu mare experienţă politică şi nu mă aşteptam. Adică consultanţii uneori transformă unii candidaţi… vi-l amintiţi pe Adrian Năstase, după ce l-am văzut patru ani de zile extrme de elegant, îmbrăcat în cizme de cauciuc şi cu o geacă, o vestă foarte proletară, printr-un clip electoral? Dom-le, nu ţin, sunt chestii care ţin şi care nu ţin”, a declarat Rareş Bogdan.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






