Un pacient confirmat cu COVID-19 a fugit dintr-un spital din Cluj

Un pacient confirmat cu COVID-19 a fugit dintr-un spital din Cluj
Pacientul a fost prins după câteva ore
Un pacient infectat cu COVID-19 a fugit dintr-un spital din Cluj.
Acesta urma să fie transferat la Spitalul de Boli Infecțioase pentru tratament. Pacientul a fost prins după câteva ore, iar procurorii au deschis un dosar penal în acest caz.
„Organele de cercetare penală au fost sesizate la data de 20.08.2020, în jurul orei 13:30 de către personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj- Napoca, Clinica medicală I cu privire la faptul că un pacient depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV 2 a plecat din incinta unităţii spitaliceşti fără permisiunea cadrelor medicale şi astfel s-a sustras transferului către Spitalul de Boli Infecţioase Cluj- Napoca, deşi cunoştea că este purtător al acestui virus, nerespectând astfel măsurile cu privire la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.
În consecinţă, la data de 20.08.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca s-a înregistrat dosarul de urmărire penală nr. 4510/P/2020, în care prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de aceeaşi zi s-a dispus începerea urmăririi penale în rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 alin. 1 C.pen.
Se impune precizarea că la data de 20.08.2020, la ora 16:40, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj a decis confirmarea măsurii de izolare a acestui pacient şi a decis ca măsura de plasare în izolare să se aplice pe o durată de 2 zile, din data de 20.08.2020 până la data de 22.08.2020, inclusiv, în spaţiul special desemnat, din unitatea sanitară Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











