UPDATE MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII: S-A LUAT DECIZIA SUSPENDĂRII CURSURILOR ÎN PATRU JUDEȚE

UPDATE MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII: S-A LUAT DECIZIA SUSPENDĂRII CURSURILOR ÎN PATRU JUDEȚE
Ministerul precizează că informațiile vor fi actualizate în funcție de evoluția situației
Cursurile vor fi suspendate miercuri în toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județele Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, în contextul avertizărilor meteorologice, a informat Ministerul Educației și Cercetării.
''Din informațiile primite până în acest moment din partea inspectoratelor școlare județene, având în vedere avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat decizia suspendării cursurilor în toate instituțiile din învățământul preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie, în județele Constanța și Ialomița, Călărași, Giurgiu'', afirmă sursa citată.
Potrivit aceleiași surse, consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor.
Ministerul precizează că informațiile vor fi actualizate în funcție de evoluția situației și de deciziile luate la nivelul Comitetelor județene/al municipiului București pentru situații de urgență.
Meteorologii au extins Codul roșu de ploi abundente la cinci județe și municipiul București, avertizarea urmând să intre în vigoare marți seara la ora 21:00.
Potrivit noilor avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 - 8 octombrie, ora 15:00, în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80...100 și izolat 120...140 l/mp.
AGERPRES
Citește și:
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











