VOLODIMIR ZELENSKI ESTE DISPUS SĂ RENUNŢE LA FUNCŢIE DUPĂ CE SE VA ÎNCHEIA RĂZBOIUL

VOLODIMIR ZELENSKI ESTE DISPUS SĂ RENUNŢE LA FUNCŢIE DUPĂ CE SE VA ÎNCHEIA RĂZBOIUL
„Obiectivul meu e să închei războiul, nu să rămân în funcție"
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, 25 septembrie, că este dispus să se retragă din funcţie după ce se va încheia războiul declanșat de liderul rus Vladimir Putin, în februarie 2022, în Ucraina.
„Obiectivul meu e să închei războiul”, nu să rămân în funcție, a spus Volodimir Zelenski, conform portalului de ştiri online Axios, preluat de Reuters.
Miercuri, Volodimir Zelenski a îndemnat marile puteri mondiale să ajute la oprirea războiului Rusiei în țara sa, într-un discurs ținut miercuri la Organizația Națiunilor Unite, avertizând asupra unei curse periculoase a înarmării pe care, potrivit lui, conflictul o declanșează.
Președintele ucrainean a cerut adoptarea unor norme globale pentru a limita folosirea inteligenței artificiale în arme, descriind în același timp inovațiile fulgerătoare în domeniul dronelor utilizate în Ucraina.
De asemenea, Volodimir Zelenski l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că încearcă să extindă războiul dincolo de granițele Ucrainei.
„Oprirea Rusiei acum este mai ieftină decât să ne întrebăm cine va fi primul care va crea o dronă simplă care să transporte o armă nucleară”, a declarat el în fața celor 193 de membri ai Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Comentariile sale au venit la o zi după ce s-a întâlnit cu președintele american la ONU, unde Donald Trump părea să adopte o poziție mult mai dură față de Kremlin.
Potrivit lui Donald Trump, Kievul ar putea recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia, ceea ce ar fi o răsturnare extraordinară a situației pe câmpul de luptă. El a susținut ideea doborârii avioanelor de vânătoare rusești care încalcă spațiul aerian al NATO.
Volodimir Zelenski a spus că apariția inteligenței artificiale înseamnă că această cursă a înarmărilor este „cea mai distructivă” din istoria umanității și și-a exprimat dezamăgirea față de ceea ce a numit slăbiciunea dreptului internațional și a cooperării internaționale.
Citește și:
- 16:11 - Emmanuel Macron pregătește un discurs-cheie despre arsenalul nuclear al Franței și securitatea Europei
- 15:38 - S-au stabilit optimile din UEFA Champions League: dueluri de foc și programul complet al meciurilor
- 14:54 - Volodimir Zelenski spune că pacea ar putea fi posibilă până în noiembrie. Ce condiții pune pentru o întâlnire cu Vladimir Putin
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











