Încă opt asistenți medicali din SJU Bistrița, depistați cu CoVid-19! În spital sunt internați 83 de pacienți pozitivi, iar alți 20 sunt suspecți

Vești proaste de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bistrița, unde 8 asistenți medicali, cea mai mare parte de pe secția de Neurologie, au fost depistați cu CoVid-19. În acest moment în unitatea medicală sunt internați 83 de pacienți cu CoVid-19, dintre care 6 sunt în terapie intensivă, iar alți 20 sunt suspecți, 2 dintre aceștia aflându-se în terapie intensivă. 

 

Opt asistenți medicali din SJU Bistrița au fost depistați infectați cu SARS COV-2, ceea ce a dus la suspendarea temporară din funcții a medicului șef al secției Neurologie, dar și a asistentului șef.  

Din păcate, starea de relaxare nu aduce vești bune, iar lucrul acesta se vede în numărul pacienților, dar se vede și în rândul persoanlului medical. trecută am avut un asistent medical, care lucra la CT, dar în urma anchetei am testat contacții lui. Primul contact test este partenera lui care e asistentă medicală la neurologie. Am testat-o și am constatat că și ea este pozitivă. Drept urmare ne-am dus mai departe cu testările la personalul din cadrul secției de Neurologie și ieri am depistat pozitive încă 8 asistente medicale – 7 de la neurologe și una de la secția ATI. Astăzi, pe lângă ancehta epidemiologică, am demarat o anchetă administrativă, pentru că se pare că relaxarea nu e doar în rândul populației ci e și în rândul personalului medical. Prima măsură pe care am luat-o în această dimineață a fost suspendarea medicului șef de secție și a asistentului șef de la secția Neurologie pe perioada desfășurării anchetei. Dacă se va constata că lucrurile nu au fost corespunzător la nivel de secție, probabil că voi lua și alte măsuri. Deocamdată suspendarea acestor două persoane este temporară, până definitivăm ancheta„, a declarat Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița.

Potrivit acestuia, una dintre cauzele care a dus la infectarea acestui număr însemnate de asistenți medicali din SJU Bistrița, este faptul că aceștia petreceau destul de mult timp împreună, atât în spital, cât și în afară, fără nicio măsură de protecție. O parte dintre aceștia sunt simptomatici, alțiu nu. 

„Din primele discuții care au fost purtate de către cei de la Resurse Umane cu angajații se pare că era un obicei de a servi masa de prânz împreună, absolut fără nicio protecție, ceea ce este total contraindicat și în afara procedurilor spitalului. Dar vom vedea care sunt exact aceste cauze. (…) Personalul medical, pe lângă faptul că sunt colegi de muncă, ei sunt și prieteni și relaționează și interacționează și în afara slujbei, mai ies la o terasă, lucruri pe care, din păcate, noi nu le putem controla”, a spus Lazany.

Acesta a precizat că DSP va efectua o anchetă epidemiologică, iar astăzi vor fi făcute publice toate datele.

Managerul SJU Bistrița mai spune că s-a decis testarea înregului personal.

În această dimineață am luat decizia de a testa întregul personal de pe etajul unde își desfășoară activitatea secția Neurologie, secția Cardiologie, Oftalmologie și Unitatea de Transfuzii Sanguine. Probabil mare parte din rezultate le vom avea astăzi pentru personalul medical și tot astăzi vom avea mare parte și rezultatele pacienților fiindcă am cerut și testatea tuturor pacienților internați în aceste secții„, a subliniat Gabriel Lazany. 

Potrivit managerului SJU este vorba 50 de pacienți internați în cele 3 secții ale unității medicale, respectiv cardiologie – 25, neurologie – 23 și oftalmologie – 2, și de 54 de angajați de pe cele 3 secții: 18 angajați ai secției Neurologie, 28 angajați ai secției Cardiologie, 8 angajați ai Unității de Transfuzie Sanguină și 10 angajați ai secției Oftalmologie, secții situate la etajul 3 al spitalului.

De asemenea, toate secțiile în care lucrează personalul medical depistat pozitiv, vor fi dezinfectate.

Se va face dezinfecția întregului nivel, iar pacienții, chiar dacă au fost testați la internare, acum voi fi retestați„,  a subliniat Lazany.

Am mai spus că starea asta de relaxare este prea relaxată. În acest moment avem internați 83 de pacienți pozitivi, conform datelor de raportate primite azi-dimineață la ora 9.00, dintre care 6 sunt în terapie intensivă, și încă 20 de suspecți, dintre care 2 sunt în terapie intensivă. Deci în zona COVID sunt 103 pacienți gestionați”, a precizat Lazany.

Toți pacienții medicali depistați pozitiv vor fi internați. 

Potrivit lui Gabriel Lazany, în laboratorul de microbiologie moleculară a SJU Bistrița au fost efectuate 201 teste pentru depistarea persoanelor infectate cu SARS COV-2.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.