O tânără de doar 19 ani a pus la cale un adevărat plan pentru a înșela oamenii cu scopul de a obține diverse sume de bani. Aceasta s-a dat drept maică la o mănăstire din județul Galați și susținea că, în schimbul unor sume de bani, îi poate ajuta pe cei care au nevoie, în rezolvarea unor probleme familiale. În plasa ei au căzut mai mulți bistrițeni. Tânăra este acum cercetată pentru înșelăciune, fiind prinsă pe aeroportul din Iași. 

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, ”în perioada 17 septembrie 2018 – 22 ianuarie 2019, tânăra ar fi postat un anunț pe internet în care pretindea că este maică la o mănăstire din județul Galați și că, în schimbul unor sume de bani, îi ajută pe cei care au nevoie, în rezolvarea problemelor familiale. Numele cu care se prezenta este „Maica Elena””.

Tânăra de 19 ani, din Tecuci, județul Galați, determina persoanele pe care le inducea în eroare să depună sume de bani prin servicii de transfer rapid, iar banii reprezentau contravaloarea unor pretinse slujbe și rugăciuni.

”Până în prezent, doi bărbați de 29 de ani și 66 de ani, din localitățile Josenii Bârgăului și Chintelnic și o femeie de 39 de ani, din municipiul Bistrița au fost victime ale acestui timp de înșelăciune, iar prejudiciul total cauzat este de 98.380 lei”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Gălățeanca a fost dată în urmărire națională și a fost prinsă la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași, de unde a fost escortată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în baza unui mandat de aducere emis pe numele ei, fiind reținută pentru 24 ore.

În prezent, aceasta se află în Arestul IPJ BN și urmează să fie prezentată instanței, cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale, recuperării prejudiciului și clarificării cauzei sub toate aspectele.

UPDATE 11:41

În cazul tinerei, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.