CHINA A REFUZAT SĂ PARTICIPE LA NEGOCIERI CU SUA ŞI RUSIA PRIVIND DEZARMAREA NUCLEARĂ

CHINA A REFUZAT SĂ PARTICIPE LA NEGOCIERI CU SUA ŞI RUSIA PRIVIND DEZARMAREA NUCLEARĂ
„Nu este nici rezonabil, nici realist”
China a refuzat, miercuri, 27 august, invitația preşedintelui american Donald Trump de a participa la negocieri trilaterale cu Statele Unite ale Americii şi Rusia cu privire la reducerea arsenalelor lor nucleare, îndemnând cele două țări să acționeze primele în direcția dezarmării nucleare.
În contextul rivalităților lor în timpul Războiului Rece, Statele Unite ale Americii și Rusia deţin aproape 90% din armele nucleare din lume, foarte departe de gigantul asiatic, care se află pe poziţia a treia.
„Cred că denuclearizarea este un obiectiv foarte ambiţios. Dar cred că Rusia este gata să o facă şi cred că şi China. Nu putem lăsa armele nucleare să prolifereze. Trebuie să le oprim. Puterea lor e prea mare”, a declarat luni presei Donald Trump, care a mai făcut declarații similare și în luna ianuarie.
„Nu este nici rezonabil, nici realist”
„Ţările dotate cu cele mai mari arsenale nucleare trebuie să se achite cu seriozitate de responsabilităţile lor speciale şi principale în materie de dezarmare nucleară”, a spus, miercuri, Guo Jiakun, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe.
Aceste puteri trebuie „să treacă la o reducere substanţială şi semnificativă a arsenalelor lor, pentru a crea condiţiile necesare realizării unei dezarmări nucleare complete şi definitive”, a pledat el în cadrul unei conferinţe de presă cotidiene.
„Forţele nucleare ale Chinei şi SUA nu sunt pur şi simplu de acelaşi ordin de mărime”, iar „a-i cere Chinei să se alăture” unor astfel de negocieri trilaterale „nu este nici rezonabil, nici realist”, a apreciat el.
Statele Unite ale Americii dispun în total de 3.700 de focoase nucleare şi Rusia de 4.309, conform estimărilor realizate în ianuarie 2025 de Institutul internaţional de cercetări privind pacea de la Stockholm (SIPRI).
China ar avea 600 de astfel de focoase, cu o sută mai multe decât în 2024. După China urmează Franţa, cu 290 de focoase, şi Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (225).
Beijing a reafirmat miercuri că arsenalul său serveşte doar la „autoapărare” şi că îşi menţine forţele nucleare „la nivelul minim cerut pentru securitatea sa naţională”.
China aplică o politică potrivit căreia se angajează să nu atace niciodată prima cu arma nucleară, dar afirmă că va răspunde dacă este atacată în acest mod.
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











