Doi bărbați de aproximativ 30 de ani au fost găsiți, aseară, inconștienți într-o încăpere a unei stâne din localitarea Feldru, din județul Bistrița-Năsăud. Două echipaje SMURD și unul de pompieri au ajuns în zona greu accesibilă, iar cei doi au fost găsiți într-o încăpere a unei stâne. Medicii au încercat să-i resusciteze însă fără succes, au fost nevoiți să le declare decesul.
Din primele informații cei doi s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, însă necropsiile vor stabili cu exactitate din ce cauza au murit.
"Astăzi, un bărbat a sesizat prin 112 faptul că într-un imobil din extravilanul localității Feldru două persoane sunt în stare de inconștiență. La fața locului au fost identificați doi bărbați, de 32 și 28 de ani. Din nefericire, cei doi erau decedați. În cauză vor fi dispuse necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul", a informat IPJ Bistrița-Năsăud.
Se pare că cei doi tineri găsiți fără suflare erau frați. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud