Actualitate· 2 min citire

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs va deveni cetățean de onoare al municipiului Bistrița

Scris de Rebrisorean Maria Publicat: 9 aug. 2018, 07:59

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs, cea care a câștigat turneul ITTF Europe Top-16 Cup, care a reunit la Montreux (Elveția) cele mai bune 16 sportive de pe continent, va deveni cetățean de onoare al municipiului Bistrița. 

Primarul Ovidiu Crețu a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că în prima zi a Târgului Mare al Bistriței, pe 24 august, va fi organizat un moment prin intermediul căruia va decerna un titlu de cetățean de onoare al orașului unei jucătoare care a făcut performanță după ce s-a antrenat la Bistrița - Bernadette Szocs.

Bernadette Szocs este originară din Târgu Mureș, dar la vârsta de doar 10 ani, a ales Bistrița, unde a ajuns pe mâna regretatului antrenor Gheorghe Bozga, căruia i-a și dedicat cea mai importantă victorie din cariera ei.

”Având în vedere meritele deosebite, contribuția importantă la promovarea imaginii municipiului Bistrița prin activitatea de excepție pe care a desfășurat-o în calitate de sportivă, recomandările înaintate de domnul Adrian Moldovan – directorul Clubului Sportiv Municipal Bistrița, domnul prof. Florian Constantin – directorul executiv al Direcției pentru Sport și Tineret a județului Bistrița-Năsăud, domnul prof. dr. Mircea Gătej – directorul Liceului cu Program Sportiv Bistrița, precum și Raportul Direcției Comunicare, propun, în calitate de primar, conferirea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița domnișoarei Szocs Bernadette Cynthia. Activitatea și angajamentul de care a dat dovadă a crescut valoarea sportului bistrițean pe plan național și internațional și o recomandă cu prisosință pentru decernarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița ca expresie a aprecierii comunității noastre pentru o viață plină de realizări”, se arăta în expunerea de motive care a stat la baza deciziei de a acorda cel de-al 68-lea titlu de cetățean de onoare jucătoarei de tenis.

Astfel, Bernadette Szocs va fi răsplătită de municipalitate cu titlul de cetățean de onoare pentru performanța de a deveni cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa.

FOTO: Facebook - Bernadette Szocs

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate