PRIMUL TREN ELECTRIC NOU DIN ROMÂNIA A FOST REPUS ÎN CIRCULAȚIE

PRIMUL TREN ELECTRIC NOU DIN ROMÂNIA A FOST REPUS ÎN CIRCULAȚIE
Trenul Alstom Coradia Stream este primul tren electric din cele 37 achiziționate cu fonduri europene
Trenul Alstom Coradia Stream, care a fost pus, miercuri, în circulație pe ruta București - Brașov, a fost anulat joi dimineață.
Primul tren electric nou din România, Alstom Coradia Stream, a plecat în această dimineaţă din Gara de Nord, pe ruta București-Brașov.
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
"Prima Sageată Roşie Coradia Stream (din cele 37 achiziționate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile de către Statul Român prin ARF - Autoritatea pentru Reformă Feroviară, in cadrul contractului incheiat in martie 2022 cu Alstom Ferroviaria SpA) se pregateste de programul de circulatie cu calatori in dimineata de 22.11.2024", precizează Autoritatea pentru Reformă Feroviară, într-o postare pe Facebook.
Plecarea din Bucuresti Nord spre Brasov a avut loc la 05.40 ,in IR16001, operat de CFR Călători, operatorul feroviar selectat sa opereze primele 12 trenuri din cele 37.
Plecare din Brasov spre Bucuresti Nord s-a produs la 08.43, in IR16002, operat tot de CFR Calatori.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














