Amenzi de peste 48.000 lei, aplicate de polițiștii bistrițeni, participanților la un protest spontan în trafic

Forțele de ordine din Bistrița-Năsăud au aplicat amenzi în valoare de peste 50.000 lei persoanelor care nu respectă măsurile impuse de starea de alertă. Cele mai multe amenzi au fost aplicate unor persoane care au participat la un protest spontan, în trafic, după ora 22.00, în Bistrița. 

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 31 martie, 148 de polițiștii, polițiști locali și reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 12 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 1000 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 52 de operatori economici și 126 de autovehicule.

„În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru deplasarea nejustificată în intervalul orar 22:00 – 05:00.

Polițiștii bistrițeni, alături de jandarmi și polițiștii locali au intervenit la un protest spontan organizat prin faptul ca în trafic s-au adunat mai multe autoturisme care s-au deplasat în mod nejustificat pe raza municipiul Bistrița, nerespectând interdicțiile privind deplasarea în intervalul 22:00-05.00.

Astfel, în contextul măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2, și a interdicției privind circulația după ora 22:00, au fost legitimate 95 de persoane și au fost verificate 60 de autoturisme. Totodată, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale in valoare de 48.065 lei persoanelor implicate. Polițiștii desfășoară în continuare verificări în vederea identificării altor persoane care nu au respectat interdicțiile legale în vigoare”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.