BĂRBAT ELECTROCUTAT ÎN CARANSEBEȘ ÎN TIMPUL LUCRĂRILOR LA REȚEAUA ELECTRICĂ. TRANSPORTAT DE URGENȚĂ LA SPITAL

BĂRBAT ELECTROCUTAT ÎN CARANSEBEȘ ÎN TIMPUL LUCRĂRILOR LA REȚEAUA ELECTRICĂ. TRANSPORTAT DE URGENȚĂ LA SPITAL
Un bărbat de 38 de ani din Caransebeș a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un șoc electric în timp ce efectua lucrări de mentenanță la rețeaua electrică a orașului.
Un bărbat de 38 de ani din Caransebeș a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un șoc electric în timp ce efectua lucrări de mentenanță la rețeaua electrică a orașului. Incidentul s-a produs vineri, 19 septembrie, în jurul orei 11:30, pe strada Traian Doda.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, victima, aflată în timpul serviciului, lucra pe un stâlp de electricitate când a intrat în contact cu curentul. În urma electrocutării, bărbatul a suferit arsuri la față, la brațe și la picioare.
La fața locului a intervenit un echipaj medical care l-a transportat imediat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au informat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului de muncă.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











