Doi șoferi din Bistrița au fost implicați în două accidente petrecute pe raza județului Cluj. Unul dintre acestea a avut loc azi-noapte în municipiul Dej, iar cel de-al doilea, azi-dimineață, în localitatea Iclod.
Trei persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc, în jurul orei 1.00, pe DN1C, în Dej, după ce un bărbat din Bistrița, aflat la volanul unui autoturism, s-a izbit violent de un cap de pod, potrivit realitateadecluj.net.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="82694,82695,82696"]În urma impactului, șoferul de 44 de ani a fost ranit grav. În autoturism se mai aflau un băiat de 10 ani din Bistrița și o fată de 13 ani din Reghin, care a fost răniți ușor. Cel de-al doilea accident a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5.30, pe DN 1 C, în localitatea Iclod din județul Cluj.
Potrivit realitateadecluj.net, un bărbat de 45 de ani din Bistrița, care se îndrepta spre Cluj-Napoca, a intrat cu mașina într-un stâlp electric și în gardul unui imobil. Acesta a fost rănit ușor, însă a fost transportat la UPU Cluj pentru mai multe investigații.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News