COMPONENTII MODULUI ROMÂNIEI CONTINUĂ MISIUNILE ÎN GRECIA

COMPONENTII MODULUI ROMÂNIEI CONTINUĂ MISIUNILE ÎN GRECIA
Componenții modulului României care continuă misiunile în Grecia au primit astăzi o misiune de monitorizare în două zone din regiunea Attica.
Componenții modulului României care continuă misiunile în Grecia au primit astăzi o misiune de monitorizare în două zone din regiunea Attica.
16 pompieri cu 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure și 1 autospecială de primă intervenție și comandă se vor deplasa în zona localității Agia Kiriaki.
O altă echipă, compusă din 15 salvatori, va asigura intervenția în zona Rafina. Cele două echipe de pompieri români vor fi însoțite de ofițeri de legătură eleni.
În cazul apariției unor incendii, cele două echipe vor fi alertate și, sub coordonarea omologilor țării gazdă, vor interveni în locațiile desemnate pentru limitarea efectelor incendiilor. În situația în care va fi necesară apă suplimentară, cisterna de 30.000 de litri aflată în baza de operații se va alătura echipajelor pentru acoperirea necesităților operative în cele mai bune condiții.
Pompierii aflați în baza de operații asigură suportul logistic necesar, desfășoară activități de pregătire și gestionează operațiunile specifice din cadrul Bazei de operații. Riscul apariției incendiilor de pădure este unul foarte ridicat, inclusiv în zona unde pompierii români își desfășoară activitatea.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:47 - Daniel Udrescu: Patologia procesuală în materia evaziunii fiscale. Absorbția penalului de către administrativ și limitele admisibile ale dualității procedurale
- 13:01 - Cod Rutier 2026. Pozitiv la alcooltest după două beri: este contravenție sau infracțiune?
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














