PERCHEZIȚII ÎNTR-O ANCHETĂ CU ACTE DE IDENTITATE ROMÂNEȘTI FALSE

PERCHEZIȚII ÎNTR-O ANCHETĂ CU ACTE DE IDENTITATE ROMÂNEȘTI FALSE
Dosarul vizează suspiciuni de corupție și falsuri informatice
Polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au desfășurat percheziții în cadrul unei anchete care vizează destructurarea unei rețele specializate în obținerea ilegală a actelor de identitate românești.
Investigatorii au pus în aplicare 200 de mandate de percheziție domiciliară în mai multe județe, la sediile unor instituții publice și la locuințele unor persoane fizice.
Dosarul vizează suspiciuni de corupție și falsuri informatice, implicând funcționari publici care ar fi emis, în mod ilegal, acte de identitate pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023–2024, aproximativ 7.000 de persoane ar fi obținut cărți de identitate românești în baza unor documente falsificate, inclusiv certificate de cetățenie și declarații privind stabilirea domiciliului. În multe cazuri, aceste adrese erau fictive, iar cetățenii români la care se presupunea că locuiesc beneficiarii nu își dăduseră acordul și nici nu fuseseră prezenți în fața autorităților.
Printre funcționarii implicați s-ar afla angajați ai unui serviciu de evidență a populației și ai unei primării din județul Botoșani.
Acțiunea a fost desfășurată în colaborare cu Serviciul Tehnic al PÎCCJ și Jandarmeria mobilă Bacău.
Citește și:
- 20:50 - Investiție majoră în sănătate: Ursula von der Leyen anunță producerea de medicamente noi în România
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
- 18:46 - Declarație de forță: Donald Trump nu exclude trimiterea trupelor terestre în Iran
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











