Călătorii care ies din țară prin Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II sunt nevoiți să aștepte, joi, aproximativ o oră în coloanele de mașini formate pe DN 7 și pe autostrada pan-europeană, pe fondul creșterii tranzitului turistic în această perioadă.
Potrivit aplicației "Trafic online" de pe site-ul Poliției de Frontieră, la Nădlac I se așteaptă cel puțin 60 de minute pe sensul de ieșire din țară, pe cele două artere deschise pentru traficul ușor și turistic. La Nădlac II, timpul de așteptare este de 70 de minute, deși au fost deschise opt artere de control.
"Este vorba în special de trafic turistic, atât cel de tranzit prin România, cât și cetățenii români care pleacă din țară în această perioadă. Totodată, o parte dintre românii care lucrează în străinătate și au vizitat România în timpul concediului au început să părăsească țara", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
Călătorii sunt sfătuiți să consulte aplicația "Trafic online" de pe site-ul Poliției de Frontieră, pentru a se informa despre situația de la graniță și pentru a putea alege punctele de control în care se așteaptă mai puțin.
Pe sensul de intrare în România, trecerea frontierei se face normal, cu timpi de așteptare de 20 - 30 de minute.
AGERPRES