Un copil din Bistrița-Năsăud a vrut să își pună capăt zilelor și s-a spânzurat! A fost găsit la timp, resuscitat și dus la spital

Un copil în vârstă de 11 ani a vrut să își pună capăt zilelor și a fost la un pas de a-și duce planul sumbru la îndeplinire. Băiatul a fost găsit chiar de către unul dintre membrii familiei în podul casei, spânzurat. Din fericire a putut fi readus la viață.

 

Au fost alocate de urgență echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă SMURD.

„Echipajul de prim ajutor SMURD de la Garda de Interventie Sangeorz Băi a găsit copilul în vârstă de aproximativ 12 ani in stop cardiorespirator. După aplicarea protocolului de resuscitare, organismul copilului a răspuns manevrelor aplicate (după aproximativ 17 minute). Sub coordonarea medicului care încadrează echipajul de terapie intensiva mobila SMURD, paramedicii sangeorzeni au trecut la stabilizare, pana la sosirea echipajului cu medic.

Împreună au predat copilul elicopterului SMURD de la Baza Aeromedicala Jibou  care a aterizat pe terenul de fotbal din Maieru”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Copilul a fost transportat intubat la o clinică de specialitate din municipiul Cluj-Napoca.

La incident au intervenit și polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi.

„Din primele verificări s-a constatat că un minor în vârsta de 11 ani, în timp ce se afla la domiciliu ar fi încercat să se sinucidă, fiind găsit la scurt timp de membrii familiei.

Minorul a fost găsit în stare de inconștiență de către echipajul medical care a intervenit, acesta fiind ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii desfășoară cercetări cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să documenteze fapta”, a precizat PAul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.