VIDEO/FOTO: Ploile torențiale au făcut ravagii în Bistrița Bârgăului. Au fost afectate gospodării și în Lechința

Comunele Tiha Bârgăului și Bistrița Bârgăului au fost sub avertizare cod roșu de averse torențiale valabil între orele 18.00 – 19.00, localnicii primind totodată mesaje Ro-Alert. Ploile torențiale au făcut prăpăd în două sate ale comunei Bistrița-Bârgăului: Colibița și Mița. 

 

Astfel, ca urmare a fenomenelor meteorologice cod roșu, în localitatea Mița un podeț a fost smuls de apă de pe o parte a malului, iar mai multe drumuri forestiere au fost afectate și mai multe gospodării au fost inundate.

Drumurile din satul Colibița, dar și gospodăriile au fost afectate serios de ploaia torențială care a căzut în această seară.

Potrivit primarului Vasile Laba, a fost o rupere de nori, iar ca urmare s-au colmatat poduri și drumuri forestiere și comunale.

Administrația locală din Bistrița-Bârgăului intervine cu utilajele din dotare, cu personalul de la silvic și cei de la Situații de Urgență pentru înlăturarea aluvuinilor aduse de cursurile de apă care au ieșit din matcă, dar și de torenții de pe versanți.

De asemenea, în urma fenomenelor meteorologice de cod portocaliu, în satul Bungard, comuna Lechința au fost inundate două curți. A intervenit la fața locului SVSU Lechința.

Comuna Lechința a fost sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale  între orele 18.40 – 20.00.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.