Bărbat din Salva, amendat zdravăn și cu dosar penal, după ce nu a respectat carantina și băgat în spital o tânără

Un bărbat din comuna bistrițeană Salva s-a ales ales cu dosar penal după ce a lovit o tânără într-un local public din localitate, dar și cu o amendă zdravănă pentru că nu a respctat măsurile de carantină impuse de către autorități.

 

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în seara de 11 noiembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care au intervenit la un apel 112, în localitatea Salva, iar în urma celor constate au întocmit un dosar penal și au aplicat o sancțiune contravențională.

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 36 de ani, din localitate, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, în timp ce se afla în incinta un local public din localitatea Salva, ar fi agresat o angajată, respectiv o tânără de 19 ani, care a fost transportată la spital. Totodată, polițiștii au constatat faptul că, față de bărbat era dispusă măsura carantinei la domiciliu, din data de 7 noiembrie 2020, fapt pentru care a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020 și a fost sesizat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud

Amenda aplicată bărbatului se ridică la 1.000 de lei.

Totodată, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit și un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și continuă cercetările în acest sens.

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.