Un grav accident rutier a avut loc, în această după-masă, în localitatea Rebrişoara.

Trei persoane au fost rănite după coliziunea dintre un autotren şi un autoturism.Un elicopter SMURD a preluat una dintre victime. Aceasta se afla în stare gravă.

Conform primelor date, conducătorul unui autotren care tracta o semiremorcă încărcată cu piatră spartă, un tânăr de 27 de ani, care circula pe drumul național 17D, pe direcția Nepos-Rebrișoara, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tanar de 18 ani, din Feldru. În urma impactului, autotrenul s-a răsturnat. 

Conducătorul de 18 ani și doi pasageri care se aflau în autoturismul condus de  acesta au fost răniți și transportați la spital. 

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă de către polițiștii rutieri din Năsăud în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în carea a vut loc accidentul. 

Pentru aproximativ 2 ore, circulația a fost blocată, iar în aceste momente se circulă alternativ, pe o bandă, traficul fiind dirijat de polițiștii de la Rutieră”, a transmis IPJ BN.

Actualizare ISU BN:

Echipajele de intervenție au găsit 3 victime de sex masculin, în afară autoturismului, pe carosabil. 

Un barbat în vârstă de 67 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD, un tânăr de aproximativ 16 ani a fost preluat de echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD, iar un barbat de aproximativ 19 ani a fost preluat de un echipaj aparținând SAJ BN. 

Victima din elicopter era în stare grava, cu multiple leziuni și traumatisme și a fost transportată la un centru de trauma din Cluj Napoca, iar celelalte doua victime au fost transportate de echipajele medicale la CPU Năsăud (conștiente și cooperante)„.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud