Avertizări de vremea rea în mai multe județe. Cod galben de ceață și vânt puternic

Avertizări de vremea rea în mai multe județe. Cod galben de ceață și vânt puternic
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului, dar şi de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din Transilvania, Moldova, Banat şi Maramureş.
Conform prognozei de specialitate, până la ora 9:00, în judeţul Harghita (zona depresionară şi în localităţile: Miercurea Ciuc, Topliţa, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaş, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârţa, Siculeni, Mihăileni, Tomeşti, Gălăuţaş, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dăneşti, Subcetate, Mădăraş, Tuşnad, Sântimbru, Voşlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc şi Racu) se va semnala ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, şi va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului.
Totodată, până la ora 10:00, în zona montană a judeţelor Suceava şi Neamţ (la altitudini de peste 1.800 de metri) vântul va sufla cu viteze de 90 - 100 km/h, în timp ce în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin şi în judeţul Arad intensificările vor depăşi la rafală 55 - 70 km/h.
Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în judeţul Sibiu (localităţile: Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu şi Boiţa) rafalele de vânt vor ajunge la 55 - 65 km/h.
În plus, până la ora 14:00, în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud (La/ peste 1.800 de metri altitudine) se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 - 100 km/h, viscolind zăpada.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











