Social· 1 min citire

Acordul vecinilor devine obligatoriu în mai multe situații de la 25 august. Ce aduce noul Cod al construcțiilor

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea de Bistrita
Scris de Realitatea de Bistrita Publicat: 25 aug. 2026, 08:12

De la 25 august 2026, persoanele care vor să construiască, să extindă sau să demoleze imobile trebuie să respecte reguli noi privind acordul vecinilor.

Regulile sunt introduse de Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, adoptat prin Legea nr. 169/2026. Noul act clarifică situațiile în care este nevoie de consimțământul proprietarilor din vecinătate și stabilește atât drepturile celor afectați, cât și obligațiile solicitantului de autorizație.

Când este necesar acordul și ce se întâmplă dacă vecinii refuză

Acordul vecinilor sau al asociației de proprietari, exprimat în formă autentică, devine obligatoriu atunci când lucrările propuse impun măsuri de intervenție pentru punerea în siguranță a clădirilor existente. Necesitatea acestor măsuri trebuie demonstrată prin expertiză tehnică sau raport preliminar. Dacă unul dintre imobile aparține unei instituții din sistemul de apărare, ordine publică sau siguranță națională, este nevoie și de avizul respectivei instituții, potrivit desteptarea.ro.

Vecinii pot refuza acordul, dar refuzul trebuie motivat. Acesta este justificat doar dacă lucrările încalcă legea sau pot afecta imobilul fără măsuri adecvate de remediere. Un refuz nejustificat nu blochează definitiv proiectul: instanța de contencios administrativ poate decide că hotărârea judecătorească ține locul acordului. În plus, proprietarii vecini sunt obligați să permită accesul experților tehnici pentru evaluarea stării construcțiilor. Regula nu se aplică lucrărilor de interes public național sau local.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News

Mai multe știri din Social